5.000 de euro amendă pentru bătăuși!

Redactor:
Daniel Lup
5.000 de euro amendă pentru bătăuși!
  • Publicat:
  • Actualizat:

Decizia de ieri a Comisiei de Disciplină a FRF de a-i suspenda pentru două meciuri pe Culio și Cadu le-a prins bine tinerilor Deac și Traore, „eroii” unei reprize pugilistice marți seara, în timpul amicalului cu Sănătatea Cluj.

Traore și Deac s-au luat la bătaie marți seara după o fază banală din timpul amicalului cu Sănătatea Cluj. Ivorianul a greșit o pasă, Deac l-a înjurat, iar până la bătaie n-a mai fost decât un pas. Cei doi l-au făcut, au fost eliminați din meci de arbitrul Dan Monea și, potrivit unor surse, urma să fie excluși și din lotul lui CFR și puși pe lista de transferări. Numai că decizia luată ieri la prânz la Casa Fotbalului a schimbat, cel puțin temporar, intențiile șefilor din Gruia. De ce? CFR nu are destui fotbaliști pentru a alcătui un lot de 18 competitiv pentru meciul de duminică din Ghencea, în condițiile în care Dani, Cadu și Culio sunt suspendați, Didi și Cabrera nu sunt încă puși la punct cu pregătirea fizică, iar Batin, Boroștean și Buș sunt prea cruzi pentru un astfel de duel și, în plus, nu au rupt gura târgului în amicalele verii. În această situație, Deac și Traore devin indispensabili, urmând ca, în proporție de 99%, să fie convocați pentru derby-ul din Ghencea.

În schimb, șefii au decis să-i amendeze cu 5.000 de euro.

Cei doi au primit ieri o primă pedeapsă din partea antrenorului Toni Conceicao, care i-a pus să alerge separat de colegi, prilej să fie luați peste picior de aceștia. „Hai, faceți pace! Pupați-vă și iubiți-vă!”, i-au îndemnat, mai în glumă, mai în serios, ceilalți „vișinii” pe „cocoșii” de marți seara.

Nei, surpriză pentru Bergodi

Numeroasele absențe din lotul fostei campioane ar putea grăbi debutul brazilianului Nei, atacantul venit la începutul săptămânii la CFR, în tricoul vișiniu. Nei s-a mișcat binișor în amicalul cu Sănătatea, în care a marcat și un gol, și are șanse reale să fie convocat pentru marele derby din Ghencea. Brazilianul nu va fi însă titular, nefiind încă pregătit fizic la nivelul coechipierilor.

Recunosc că am fost nervos și îmi pare rău, M-am împăcat deja cu Deac Lacina Traore, atacant CFR Cluj

Nu vreau să comentez nimic despre cele întâmplate marți cu Sănătatea 
Ciprian Deac, mijlocaș CFR Cluj

E posibil ca Deac și Traore să primească o pedeapsă, poate chiar excluderea temporară din lot, dar aștept un semnal de la șefi
Toni Conceicao, antrenor CFR Cluj

CIFRA
5
indisponibili are Toni Conceicao pentru meciul cu Steaua: Dani, Cadu, Culio (suspendați), Didi, Cabrera (nepregătiți fizic)
 

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Prințul Harry și Meghan Markle, probleme grave cu legea! Ducii de Sussex nu și-au plătit datoriile
Prințul Harry și Meghan Markle, probleme grave cu legea! Ducii de Sussex nu și-au plătit datoriile
Adrian Mihalcea a semnat: ”Nimeni nu o să mă dea afară”
Adrian Mihalcea a semnat: ”Nimeni nu o să mă dea afară”
Mama lui Salman Khan rupe tăcerea despre Iulia Vântur! Ce relație există, de fapt, între româncă și actorul de la Bollywood. Acum e clar
Mama lui Salman Khan rupe tăcerea despre Iulia Vântur! Ce relație există, de fapt, între româncă și actorul de la…
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Boala CRUNTĂ cu care se luptă Anca Serea de ani buni: „Deseori, mi-e foarte rău și chem salvarea…”
Boala CRUNTĂ cu care se luptă Anca Serea de ani buni: „Deseori, mi-e foarte rău și chem salvarea…”
Este BOMBA momentului în showbiz. Anamaria Prodan a făcut anunţul oficial
Este BOMBA momentului în showbiz. Anamaria Prodan a făcut anunţul oficial
BANCUL ZILEI. Bulă: - Moșule, când e mai bine să mă însor, mai devreme sau mai târziu?
BANCUL ZILEI. Bulă: - Moșule, când e mai bine să mă însor, mai devreme sau mai târziu?
Au auzit strigăte disperate de sub pământ, iar când s-au apucat de săpat au dat peste un om în viaţă. Bărbatul din Moldova fusese îngropat de viu de patru zile
Au auzit strigăte disperate de sub pământ, iar când s-au apucat de săpat au dat peste un om în viaţă.…
Nouă ERUPȚIE COLOSALĂ pe Soare! S-a VĂZUT tocmai din...
Nouă ERUPȚIE COLOSALĂ pe Soare! S-a VĂZUT tocmai din...
Un cunoscut milionar român a ajuns la sapă de lemn, la fel ca Irinel Columbeanu! Ce spune fiica lui: Vorbeşte cu extratereştrii
Un cunoscut milionar român a ajuns la sapă de lemn, la fel ca Irinel Columbeanu! Ce spune fiica lui: Vorbeşte…
Revoltător! Cum justifică Luis Fabian crima de la Padina: 'Trebuie să înghit eu?!'
Revoltător! Cum justifică Luis Fabian crima de la Padina: 'Trebuie să înghit eu?!'
Cine e, de fapt, bărbatul omorât în bătaie în Crângași! Breaking news
Cine e, de fapt, bărbatul omorât în bătaie în Crângași! Breaking news
Top cele mai bombate posterioare! Vedetele își etalează trupurile în țările calde
Top cele mai bombate posterioare! Vedetele își etalează trupurile în țările calde
Trei semne că discuți cu un robot escroc AI
Trei semne că discuți cu un robot escroc AI
Cum ne ajută zimbrii în lupta cu CO2. O turmă de 170 de capete, introdusă recent în România, schimbă calculele ecologiștilor
Cum ne ajută zimbrii în lupta cu CO2. O turmă de 170 de capete, introdusă recent în România, schimbă calculele…
Formula 1: Ceasurile lui Michael Schumacher, vândute cu aproximativ 4 milioane de euro
Formula 1: Ceasurile lui Michael Schumacher, vândute cu aproximativ 4 milioane de euro
Când este permisa traversarea deși nu exista trecere de pietoni?
Când este permisa traversarea deși nu exista trecere de pietoni?
Cristina Cioran are un nou iubit, după despărțirea de tatăl fiicei ei. Ce planuri are cu noul bărbat din viața ei
Cristina Cioran are un nou iubit, după despărțirea de tatăl fiicei ei. Ce planuri are cu noul bărbat din viața…
×